Termenii generali de comercializare pentru magazinul online Gorenje sunt termenii de achiziţionare şi cumpărare oferiţi de Gorenje Romania SRL, Calea Floreasca, 169A, Clădirea A, sector 1, Bucureşti, România (denumită în continuare Vânzătorul). Termenii generali de comercializare pentru magazinul online Gorenje sunt în concordanţă cu legislaţia din România privind comerţul electronic şi protecţia consumatorului. Magazinul online Gorenje este gestionat de Gorenje România SRL. Clientul (denumit în continuare Cumpărătorul) foloseşte platforma online pentru a cumpăra produse.
Aceşti termeni generali de comercializare guvernează obligaţiile mutuale ale Vânzătorului şi ale Cumpărătorului atunci când folosesc platforma online de cumpărături. Fiecare Cumpărător al magazinului online are un nume de utilizator şi o parolă pe care le foloseşte pentru identificare. Parolele trebuie să rămână secrete, acestea vor fi cunoscute numai de Cumpărătorul care primeşte mailul. Cumpărătorul trebuie să se asigure că parola şi numele de utilizator rămân pe domeniul său, sau pe server-ul proxy autorizat, care poate acţiona în numele lui.
Aceşti termeni generali de comercializare guvernează funcţionarea magazinului online Gorenje, drepturile şi obligaţiile consumatorului, precum şi relaţiile comerciale dintre Cumpărător şi Vânzător.
GORENJE ROMANIA SRL nu vinde produse si/sau servicii care să fie cumpărate de către minori. GORENJE ROMANIA SRL poate vinde sau încasa contravaloarea unor produse/servicii destinate minorilor, dar achizitionate de către un adult. Un mesaj de avertizare va anunta daca persoana este minora şi va putea accesa Site-ul doar daca este supravegheat de un parinte sau tutore legal.

ID
| Titlu: |
Gorenje Romania SRL – Vânzări online |
| Adresă: |
Calea Floreasca, 169A, Clădirea A, sector 1, Bucureşti, România |
| E-mail: |
gorenje@gorenje.ro |
| Telefon: |
021.233.33.90 |
| Fax: |
021. 233.32.69 |
| CUI.: |
RO 15637827 |
| Număr de ordine în registrul comerţului: |
J40/10442/01.08.2003 la Tribunalul Bucureşti |
| Capital: |
1.634.000 Ron |
| Bancă şi cont: |
Unicredit Ţiriac Bank, Suc. Grigore Mora, Cont: RO64 BACX 0000 0000 70012310 |
Plată
Plată în numerar la livrare: Este alegerea potrivită dacă doriţi să plătiţi comanda la livrare. Întrucât o astfel de plată poate fi efectuată numai în numerar, trebuie să fiţi prezent la livrare, indiferent de valoarea comenzii. Veţi fi informat telefonic asupra orei la care soseşte comanda
Înainte de a se achita integral toate produsele dintr-o comandă, acestea vor fi proprietatea Gorenje. În cazul în care se alege plata prin card de credit, iar Gorenje – din varii motive – nu este remunerat ulterior, Cumpărătorul este obligat să regleze datoria prin alte metode alternative, în 5 zile de la primirea notificării. În cazul în care plata nu se realizează, sau se realizează numai parţial, Gorenje are dreptul să îi ceară cumpărătorului returnarea bunurilor.
Gorenje emite o factură care trebuie păstrată împreună cu certificatul de garanţie în cazul în care veţi avea nevoie de service cât timp produsul se află în garanţie.
Preţuri
Toate preţurile magazinului online Gorenje sunt în LEI şi includ TVA şi timbru verde. Gorenje îşi rezervă dreptul de a modifica preţurile dacă nu se menţionează altfel (oferte speciale şi discounturi). Preţurile indicate sunt aplicabile de la momentul lansării comenzii şi nu au valabilitate determinată în avans. Preţurile sunt aplicabile pentru diferite modalităţi de plată şi pentru termenii stabiliţi mai sus. Preţurile afişate sunt valabile numai dacă cumpăraţi de la magazinul online Gorenje, deci pot să difere de cele din alte magazine Gorenje.
Deşi Gorenje doreşte să vă ofere cele mai precise şi cele mai noi informaţii, unele preţuri pot fi greşit afişate. În astfel de cazuri, sau în cazul în care preţul unui produs se schimbă în timpul procesării comenzii, Vânzătorul îi permite Cumpărătorului să renunţe la contract şi îi poate oferi în schimb o alternativă convenabilă.
Gorenje îşi rezervă dreptul de a modifica preţurile fără înştiinţarea prealabilă a cumpărătorilor.
Valabilitatea şi durata ofertelor speciale sunt specificate.

Dreptul de a renunţa la contract şi returnarea produselor
Cu privire la dreptul de a renunta la contract si la returnarea produselor a cumpărătorului , acesta beneficiază de prevederile Art 4, pct. B din OG 130/2000 “ Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunţă la cumpărare fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea produsului “.
În termen de 10 zile de la livrarea produselor, Cumpărătorul trebuie să-l informeze pe Vânzător că doreşte să renunţe la contractul de achiziţie. Această notificare trebuie făcută în scris şi trebuie trimisă la adresa de e-mail gorenje@gorenje.ro. Cumpărătorul este obligat să returneze bunurile la Gorenje în termen de 3 de zile de la notificarea scrisă şi trebuie să acopere şi costurile returnării. Bunurile trebuie returnate nefolosite, fără defecţiuni, în ambalajul original. Copia facturii trebuie şi ea ataşată. Costurile returnării sunt acoperite de Cumpărător. Gorenje va returna costurile de achiziţie (produse+costuri de livrare) în maxim 30 de zile de la primirea notificării scrise.
Bunurile trebuie returnate la: DSV Solutions SRL, Parcul Logistic Bucureşti Vest, DE 287/1, 077096, Ilfov
Consumatorul are dreptul sa notifice in scris comerciantului ca renunta la cumparare,fara penalitati si fara invocarea unui motiv, in termen de 48 de ore.
Returul se va efectua pe cheltuiala clientului in maxim10 zile lucratoare de la primirea produsului sau, in cazul prestarilor de servicii, de la incheierea contractului.
Conditii de returnare produse:
•Produs ce nu este conform cu specificatiile din oferta vanzatorului.
•Produs ce nu este conform specificatiilor mentionate in comanda cumparatorului
•Produs nefunctional in primele 24 ore de la receptie sau colete ce prezinta deteriorari
Renuntarea la cumparare
Eventualele probleme legate de compatibilitatea dintre componentele achizitionate si cele detinute sau achizitionate de la ati comercianti,precum si erorile cumparatorilor in alegerea sau identificarea produselor corespunzatoare codurilor modelelor,nu fac obiectul raspunderii de catre SC Gorenje Romania SRL.
Dreptul de renuntare la cumparare nu se aplica in cazul persoanelor juridice.
Procedura de retur produse presupune urmatorii pasi:
A. Inregistrare cerere retur produse si obtinerea numarului de inregistrare retur.
1. Cumparatorul va trimite prin e-mail o cerere cu subiectul "Cerere retur produse"
2. In cadrul cererii se vor specifica:
• data emiterii comenzii;
•date cumparator: nume si prenume, adresa de e-mail folosita la inregistrare cont
•numar factura si data emiterii facturii ce fac dovada achizitionarii produsului/produselor;
•cauzele/motivele care au dus la aplicarea procedurii de retur produs(e) (optional);
3. La acest e-mail se vor atasa copii ale urmatoarelor documente: copie factura fiscala, aviz de insotire a marfii/AWB;
4. Cererea de retur va fi aprobata si inregistrata in sistem doar daca datale mentionate conform pasului 2) sunt corecte si complete si daca indeplineste conditiile obligatorii de aplicare procedura retur pentru produse cumparate (vezi paragraful: Conditii de acceptare retur produs.
5. In maxim 24-48 ore cumparatorul va primi pe e-mail un numar de inregistrare de retur si detalii privind aplicarea procedurii de retur.
B. Retur produs
1. Cumparatorul va face efectiv returnarea produselor prin curier rapid catre locatia de unde i-au fost livrate si facturate produsele doar dupa comunicarea de catre reprezentantul Gorenje Romania prin e-mail a numarului de inregistare retur si a detaliilor cu privire la procedura de retur produse, pentru retur produse aplicandu-se costuri si taxe speciale pe toata perioada aplicarii procedurii de retur produs(e).
2. Produsul returnat trebuie sa fie in aceeasi stare in care a fost livrat, cu toate accesoriile si consumabilele aferente (daca este cazul,), fara a reprezenta urme de uzura, modificare sau consum atat in cazul produselor cat si ale accesoriilor sau/si consumabilelor ce insotesc produsele returnate, cu etichetele de garantie intacte si documentele originale care l-au insotit (factura fiscala, certificat garantie, etc).
C. Constatare si validare acceptare retur produs
1. Dupa sosirea produsului/produselor personalul calificat va verifica si constata daca pentru aceste produse primite se aplica procedura de retur. Verificarea si constatarea se face pe baza cererii de retur emisa de catre cumparator si a conditiilor obligatorii de aplicare procedura retur pentru produse cumparate (vezi paragraful Conditii de acceptare retur produs;
2. Rezultatele finale constatate vor fi comunicate cumparatorului, in maxim 24-48 ore de la primirea produsului/produselor prin e-mail, acestea facand referire si la taxele speciale aplicate, daca este cazul, in procesul de retur produs (vezi paragraful Costuri si taxe speciale pentru retur produs;
3. Pe baza rezultatelor comunicate, cumparatorul este obligat, prin e-mail, in a furniza acceptul sau observatiile cu privire la cele mentionate in rezultatele comunicate, in vederea continuarii procesului de retur produs(e).
Inlocuire produs
Pentru produsele cumparate care indeplinesc conditiile obligatorii de aplicare procedura retur si presupune inlocuire produs, vanzatorul va inlocui produsul cu unul nou al modelului specificat in comanda initiala a cumparatorului. Daca se agreeaza inlocuirea cu un produs din aceeasi categorie de o valoare mai mare, cumparatorul va plati diferenta, respectiv daca valoarea este mai mica, cumparatorul va primi o rambursare partiala pana la valoarea produsului inlocuitor.
Costuri si taxe speciale pentru retur produs
Costuri suportate de catre cumparator: Costuri de retur si transport curier pentru produsul in cazul caruia cumparatorul renunta la achizitionarea produsului in termen de 10 zile de la receptia produsului;
Cost transport curier pentru optiunea cumparatorului de a reexpedia produsul ce s-a constatat de catre vanzator ca nu indeplineste conditiile obligatorii de aplicare procedura retur produs;
Cheltuieli speciale retinute din pretul produsului la vanzare, daca produsul este returnat intr-o stare in care nu mai poate fi vandut ca produs nou. Vanzatorul isi rezerva dreptul de a solicita aceaste cheltuieli in vederea readucerii la stadiul initial al produsului vandut sau pentru a acoperi diferenta de pret in cazul revanzarii produsului ca produs cu valoare scazuta fata de starea initiala;
Costuri suportate de catre vanzator:
Costuri de retur si transport curier pentru produsul in cazul caruia la receptia produsului cumparatorul constata ca:
- Produs ce nu este conform cu specificatiile din oferta vanzatorului;
- Produs ce nu este conform specificatiilor mentionate in comanda cumparatorului;
- Produs este nefunctional in primele 24 ore de la receptie .
Rambursare sumelor
Rambursarea sumelor se va face in cel mult 30 de zile de la data denuntarii contractului de catre consumator.

Servicii post-vânzare
Garanţia produselor este de 2 ani atât pentru electrocasnice mici cât şi pentru electrocasnice mari.
Toate produsele Gorenje, de la aparatele electrocasnice mari (cum ar fi maşinile de spălat, uscătoarele, combinele frigorifice, maşinile de spălat vase, hotele, aragazurile şi cuptoarele) beneficiază de 2 ani garanţie. Celelalte produse (electrocasnicele mici, microundele, aspiratoarele) au 2 ani garanţie.
Toate produsele vândute prin magazinul online Gorenje au garanţie de la importator sau de la producător, prin care beneficiază de reparaţii şi piese originale. Garanţia poate fi activată la cel mai apropiat service autorizat Gorenje. Garanţia este oferită conform termenilor specificaţi în certificatul de garanţie, ataşat produsului.
Garanţia nu acoperă: consumabilele, bateriile, pungile aspiratoarelor etc ( în conformitate cu certificatul de garantie) şi este valabilă numai dacă certificatul de garanţie este însotit de factura produsului achiziţionat în original.
Orice reclamaţie privind funcţionalitatea produselor trebuie să fie însoţită de raportul de service eliberat de unitatea de service autorizată de către Gorenje Romania.
Înlocuirea produselor se face conform legislaţiei în vigoare şi doar în cazul în care produsul nu poate fi reparat. Înlocuirea se va face cu un produs identic sau, în cazul în care produsul înlocuit nu mai există în gama de produse comercializată de Gorenje Romania, el va fi înlocuit cu un produs similar ca valoare şi caracteristici.
Lipsa certificatului de garanţie al produsului trebuie semnalată în maxim 2 zile lucrătoare de la recepţia mărfii pe adresa gorenje@gorenje.ro . În cazul în care aveţi nevoie de informaţii suplimentare cu referire la garanţie sau unităţile de service, vă rugăm să ne contactaţi prin e-mail la gorenje@gorenje.ro.
Garanţia nu se aplică în următoarele situaţii:
- Nerespectarea instrucţiunilor de folosire
- Repararea efecuată de o persoană neautorizată
- Folosirea de piese contrafăcute
- Folosirea neglijentă a produsului
- Defecţiuni mecanice cauzate de o terţă persoană
- Instalarea inadecvată a a aparatului
- Folosirea aparatului în scopuri profesionale sau comerciale.
În cazul în care aveţi nevoie de informaţii suplimentare cu referire la garanţie sau unităţile de service, vă rugăm să ne contactaţi prIn e-mail la gorenje@gorenje.ro.

Service adiţional – deschidere stânga/dreapta a aparatelor frigorifice
Dacă veţi cumpăra un produs care vă permite să schimbaţi direcţia de deschidere a uşii, orice schimbare a direcţiei se va face contra cost. Pentru a beneficia de această schimbare, Cumpărătorul trebuie să solicite această modificare la adresa de e-mail: gorenje@gorenje.ro sau la numărul de telefon 021. 233.33.90.
Livrare
Magazinul online Gorenje vine în întâmpinarea cerinţelor clienţilor săi; bunurile achiziţionate sunt livrate fără costuri suplimentare la orice adresă din Bucureşti. Pentru livrarile în afara Bucureştiului se vor percepe taxe suplimentare în funcţie de numărul de kilometrii. Livrarea nu înseamnă şi instalarea produselor în casă. Compania de curierat autorizată va contacta telefonic Cumpărătorul pentru a-l informa când va avea loc livrarea.
Aparatele sunt livrate doar în zilele lucrătoare. Nu se vor efectua livrări în weekend. Dacă produsele sunt pe stoc, vor fi livrate în două zile lucrătoare după confirmarea pe e-mail a comenzii Cumpărătorului.
În cazul în care Cumpărătorul nu este prezent la adresa de livrare, produsele comandate pot fi acceptate de o persoană autorizată de acesta să le primească. Persoana autorizată trebuie să semneze formularul de livrare cu numele în clar, datele de identificare: CI, serie, număr. Prin semnarea formulatului de livrare se confirmă recepţia în stare bună a produselor livrate.

Securitate
Pe durata achiziţiei şi a procedurilor de plată, Gorenje vă protejează datele personale şi se asigură că veţi putea achiziţiona bunurile în siguranţă. Utilizăm tehnologia adecvată pentru securitatea datelor personale, a comenzilor şi a plăţilor.
Datele pot fi prelucrate numai ȋn următoarele situații (art. 7):
1. Atunci când persoana vizată și-a dat consimțământul (voluntar)
2. Ȋn cazul ȋn care prelucrarea este necesară pentru ȋncheierea unui contract
3. Prelucrarea este necesară, pentru realizarea interesului legitim urmărit de GORENJE ROMANIA SRL sau de către un terț sau părți terțe, cărora le sunt comunicate datele, cu excepția cazului ȋn care acest interes nu va prejudicia interesul pentru drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate. Persoana are dreptul de a accesa toate datele prelucrate despre ea. Persoana vizată are dreptul de a solicita rectificarea, ștergerea sau blocarea datelor care sunt incomplete, inexacte sau care nu sunt procesate ȋn conformitate cu normele de protecție a datelor.
GORENJE ROMANIA SRL va ȋnștiința autoritatea de supraveghere, ȋnainte de ȋncepe să prelucreze datele. Înștiințarea va conține următoarele informații.
1. Numele și adresa GORENJE ROMANIA SRL;
2. Scopul sau scopurile publicării;
3. O descriere a categoriei sau a categoriilor de persoane vizate și a datelor sau a categoriilor de date referitoare la acestea;
4. Destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le pot fi dezvăluite datele;
5. Propunerile de transferuri de date către țările terțe;
6. O descriere generală a măsurilor luate pentru a asigura securitatea prelucrării.
GORENJE ROMANIA SRL utilizeaza un sistemde telecomunicatii astfel incat datele cu caracter personal sa nu poata fi interceptate sau transmise de oriunde. Prin sistemele de telecomunicatii se vor transmite numai datele cu
caracter personal strict necesare pentru realizarea scopului comunicatiei respective.
In cadrul prelucrarilor de date cu caracter personal efectuate manual, accesul utilizatorilor se va realiza pe baza unei liste aprobate de catre administratorul societatii sau de catre directorul adjunct in lipsa acestuia.
Modalitatea de acces si datele care pot fi accesate de fiecare utilizator in parte este stabilita de catre GORENJE ROMANIA SRL prin procedura interna.
Prin continuarea tranzactiei persoana isi va exprima expres consimtamantul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal in sistemul de evidenta informatizat de catre GORENJE ROMANIA SRL, in calitatea acestuia de operator de date cu caracter personal inregistrat la ANSPDCP cu cererea nr 288809/07.12.2011.
Intrebarile legate de Politica de Confidentialitate sau informatii cu privire la datele cu caracter personal prelucrate de catre GORENJE ROMANIA SRL si care privesc direct persoana implicata pot fi adresate pe adresa gorenje@gorenje.ro sau telefonic 0212333390.

Dreptul la intimitate
Vânzătorul se obligă să protejeze permanent toate datele personale, în conformitate cu prevederile legii 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Toate datele cu caracter personal adunate de magazinul online Gorenje vor fi utilizate exclusiv pentru materiale de ordin informativ, oferte, facturi şi alte documente asemănătoare.
Comunicarea
Efectuarea comunicărilor comerciale prin poşta electronică este interzisă cu excepţia cazului în care destinatarul şi-a exprimat în prealabil consimţământul expres pentru a primi asemenea comunicări;
E-mailurile cu informaţii despre promoţii şi oferte speciale vor fi marcate clar ca fiind materiale de publicitate, iar expeditorul va fi identificat în mod corect. Dacă Cumpărătorul doreşte să se dezaboneze de la newsletter, Vânzătorul va trebui să îi respecte dorinţa.
Neasumarea responsabilităţii
Vânzătorul va încerca să publice corect şi rapid informaţii corecte pe site-ul său. Cu toate acestea, anumite caracteristici, stocuri sau preţuri se pot schimba mult mai repede decât poate Vânzătorul să le modifice pe site. În orice caz, Vânzătorul îl va informa pe Cumpărător de schimbări, pentru ca acesta din urmă să îşi poată schimba sau anula comanda. Pozele afişate pot să difere de produsele aflate la vânzare şi să nu descrie în totalitate caracteristicile produselor.
Reclamaţii
Vânzătorul va respecta în totalitate legislaţia privind protecţia consumatorului şi va stabili un sistem eficient pentru preluarea reclamaţiilor. Reclamaţiile şi cererile se pot trimite pe e-mail la adresa: gorenje@gorenje.ro, sau prin poştă la:
Gorenje România SRL
Calea Floreasca, 169A, Clădirea A, sector 1
01449, București
Vânzătorul va confirma primirea reclamaţiei în termen de cinci zile lucrătoare. În acelaşi timp îl va informa pe Cumpărător de durata preconizată pentru soluţionarea reclamaţiei şi îl va informa de stadiul acesteia. Vânzătorul va face tot ce îi stă în putinţă pentru a rezolva disputa amiabil.
|